România: Potrivit BNR, masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii septembrie 2024 un sold de 698 237,5 milioane lei, în creștere cu 0,7 la sută (0,3 la sută în termeni reali) față de luna august 2024, respectiv în creștere cu 9% iar în raport cu septembrie 2023 (4,2% în termeni reali). Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut în august față de luna precedentă cu cu 8,5% în serie brută (-3,3% în serie ajustată), în timp ce în bază anuală a scăzut cu 7,7% în serie brută (-4,8% în serie ajustată), arată datele INS. În ce privește evoluția cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) în primele opt luni ale anului curent, aceasta a scăzut cu 1,7% în serie brută, respectiv cu 1,1% în serie ajustată. Tot pentru luna august, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a scăzut, faţă de luna iulie 2024, cu 5,9% (serie brută), dar a crescut în serie ajustată cu 0,7%. În ritm anual, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a scăzut în august 2024 cu 6,9% (serie brută) față de august 2023, și cu 5,4% în serie ajustată. În perioada ian.-aug. 2024 cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a scăzut cu 1,7% în serie brută (-1,1% în serie ajustată) față de perioada similară din 2023.
Cehia: Indicatorul încrederii consumatorilor a crescut de la 97,9 în luna precedentă la 100,7 în octombrie 2024, înregistrând cel mai ridicat nivel din iunie. Numărul consumatorilor care se așteaptă ca situația economică generală din Republica Cehă să se deterioreze în următoarele 12 luni și ca situația lor financiară să se deterioreze în următoarele 12 luni a scăzut. În contrast, indicatorul încrederii în mediul de afaceri a scăzut cu 0,8 puncte procentuale la 96 în octombrie 2024. Sentimentul a scăzut în rândul comercianților cu amănuntul (91,8 față de 96 în septembrie) și al furnizorilor de servicii (96,3 față de 98,1). În schimb, sentimentul s-a consolidat în rândul producătorilor (94,8 față de 94,4) și al constructorilor (109,7 față de 108,5).
Zona euro: Datele preliminare pentru PMI compozit HCOB indică o creștere la 49,7 în octombrie de la un minim de șapte luni de 49,6 înregistrat în septembrie. Citirea este însă marginal sub previziunile de 49,8 și arată continuarea contracției ușoare a activității de afaceri. Creșterea serviciilor a încetinit ușor (51,2 față de 51,4), iar declinul din industria prelucrătoare s-a atenuat (45,9 față de 45).
Germania: Indicatorul compozit PMI HCOB din Germania a crescut la 48,4 în octombrie, de la 47,5, minimul ultimelor șapte luni înregistrat în septembrie, ușor peste așteptările de 47,6 arată citirea rapidă a lunii octombrie. PMI rămâne totuși sub pragul de 50,0, indicând continuarea contracției din iulie. Producția manufacturieră a înregistrat un declin abrupt (PMI la 42,4), deși scăderea a fost mai mică decât în luna precedentă. Sectorul serviciilor a dat dovadă de rezistență, activitatea comercială crescând pentru a opta lună consecutiv (indicatorul atingând nivelul de 51,4).
SUA: PMI compozit S&P Global a crescut la 54,3 în octombrie 2024, față de 54,0 în septembrie, semnalând o creștere solidă a activității de afaceri la începutul celui de-al patrulea trimestru, arată datele preliminare. Vânzările de locuințe noi au crescut cu 4,1%, la o rată anuală ajustată sezonier de 738 000 în septembrie 2024, cel mai ridicat nivel din mai 2023. Numărul autorizațiilor de construire a scăzut cu 3,1%, la o rată anuală ajustată sezonier de 1,425 milioane în septembrie 2024, revizuită în scădere de la o estimare preliminară de 1,428 milioane. În piața muncii datele sunt pozitive, cu un număr de cereri inițiale de șomaj în scădere peste așteptările pieței. Astfel, numărul cererilor a scăzut cu 15 000 față de săptămâna precedentă, ajungând la 227 000 în perioada încheiată la 19 octombrie, cel mai scăzut nivel de la începutul lunii, față de numărul anticipat de piață la 242 000. Indicele activității naționale al Fed Chicago a scăzut la -0,28 în septembrie 2024, de la -0,01 în august. Media mobilă pe trei luni a indicelui a scăzut la -0,19 în septembrie de la -0,14 în august.
EURUSD: Perechea principală din nou în scădere până la un minim de 1,0760 pe fondul datelor pozitive din SUA (vânzările de locuințe noi au crescut mai mult decât anticipat), dar și pe fondul indicatorilor noi PMI din Germania și zona euro care arată o continuare a contracției activității economice. Volatilitatea perechii rămâne crescută, într-o piață prudentă înainte de alegerile din SUA.
EURRON și USDRON: Perechea EURRON rămâne la același nivel, cu un curs oficial anunțat de BNR la 4,9733 RON/EUR (-0,0002 variație zilnică), în timp ce perechea USDRON s-a păstrat și ieri peste nivelul de 4,6 RON/USD, la un curs oficial anunțat la 4,6060, în scădere cu -0,0053 și -0,11% față de ziua anterioară.
Zona euro: Încrederea consumatorilor (septembrie); masa monetară M3;
Germania: Indicatorul mediului de afaceri Ifo, așteptări și condiții curente (octombrie);
SUA: Comenzi de bunuri durabile (septembrie); sentimentul consumatorilor Michigan (octombrie, date finale).