Akcenta logo

    Fraudele în transferurile bancare internaționale – Cum vă protejați afacerea?

    26.08.2024

    Image

    Tehnologia evoluează amețitor, aducându-ne beneficii pe care nu le-am fi crezut posibile până nu demult, însă, cu cât sistemele de transfer sunt mai sofisticate, cu atât mai inventivi devin și cei care comit fraude financiare. Tocmai de aceea este important să respectați câteva reguli de bază pentru a vă derula în deplină siguranță tranzacțiile internaționale.

    Tranzacțiile B2B au atins în epoca modernă o amploare uimitoare. Nu doar consumatorii finali, ci și companiile pot cumpăra și vinde azi mărfuri sau servicii din și către cele mai îndepărtate colțuri ale lumii într-un timp record.

    Plățile și încasările aferente se fac, de asemenea, rapid și eficient, chiar dacă implică tranzacționări și schimburi valutare complexe. Tehnologia este, însă,  folosită și în scopul sustragerii banilor, în moduri din ce în ce mai ingenioase, care nu dau de bănuit la prima vedere. Termeni ca phishing, furt de identitate, skimming sunt relativ noi, dar acțiunile de acest tip vă pot aduce în cele mai negre coșmaruri, dacă nu luați la timp măsuri de prevenție.

    Cele mai întâlnite fraude – la ce riscuri vă expuneți afacerea

    ·        Deepfake și Inteligența artificială

    Deepfake este un termen derivat din „deep learning” (învățare aprofundată) și „fake” (fals) și era asociat inițial cu producțiile media sintetice. În prezent însă, deepfake-urile pot fi folosite, împreună cu atacuri cibernetice sofisticate și AI generativ pentru a crea programe de tip malware care penetrează sistemele de securitate ale companiilor, inclusiv ale instituțiilor bancare pentru a comite infracțiuni financiare. În același timp însă, inteligența artificială este utilizată și în scopul combaterii fraudelor, un procent tot mai mare de instituții financiare fiind acum dispuse să investească în tehnologii noi pentru a identifica mai ușor tiparele infracționale și a-și proteja rețelele și clienții.

    Cum evitați acest risc: alegeți să lucrați doar cu instituții care vă oferă platforme securizate de tranzacționare.

    ·        Scheme de investiții false

    Vi se întâmplă să primiți propuneri de a intra în afaceri cu promisiunea unor randamente mari și riscuri scăzute? Sunt, de fapt, scheme de investiții false care ademenesc victimele să facă transferuri importante de bani către conturile infractorilor. Tentativele au adesea succes, pentru că s-a dovedit că infractorii folosesc tactici persuasive pentru a atrage persoane de bună credință. Dar, după ce virează banii, victimele își dau seama că nu au avut niciodată profituri mari. Mai mult, accesul inițial permite infractorilor să „spargă” și alte conturi asociate ale companiei (inclusiv, de exemplu, conturi de depozit).

    Cum evitați acest risc: nu dați curs propunerilor care par „prea bune” ca să fie adevărate și verificați mereu persoanele cu care intrați în contact, înainte să dați curs unei solicitări.

    ·        Phishing

    Printre cele mai „vechi” înșelătorii online, fraudele de tip phishing sunt încă foarte întâlnite. Scenariul implică mesaje prin care, aparent, o companie reală vă cere sub diverse pretexte parole sau informații despre carduri sau conturi. Aceste mesaje vin prin e-mail, texte sau pagini web false care pot părea reale. Ceva mai sofisticat este phishing-ul prin clonarea site-urilor, sau a aplicațiilor de Online Banking.

    ·        Furtul de identitate

    Un alt scenariu implică primirea de mesaje de la persoane care par autentice și prin asta transmit încredere. Numai că, în realitate, nu sunt reale. Și aici, inteligența artificială a intervenit major în ultimii ani, transformând modul în care se derulează comunicarea. Escrocii pot fura date personale prin așa-numite tactici de inginerie socială sau accesând conturi online vulnerabile (de ex: cu parole nemodificate de mult timp sau ușor de „spart”). Odată ce au primit aceste informații, ei vă pot fura banii în diferite moduri. Odată intrați în posesia datelor cardului de credit al companiei, pot efectua numeroase tranzacții pe care, ulterior, poate fi dificil să le anulați.

    Cum evitați acest risc: Atât în cazul phishing-ului, cât și în cazul furtului de identitate, este crucială atenția la detalii și la datele transmise sau distribuite online. Nu omiteți activarea dublei verificări (OTP/SMS, cu identificare biometrică etc.) atât pentru tranzacționare, cât și pentru autentificarea într-o platformă de online banking. Dubla verificare este o operațiune devenită acum un standard al minimei siguranțe a tranzacționării.

    Ce puteți face în plus pentru a vă feri conturile și cardurile de potențiale fraude?

    Instalați software-uri antivirus, activați firewall-uri și actualizați regulat sistemul de operare și aplicațiile de pe toate dispozitivele pentru a corecta eventualele vulnerabilități de securitate.

    Efectuați operațiuni minimale de due dilligence: înainte de începe tranzacționarea efectivă, informați-vă cine este partenerul nou către care faceți o plată: poate fi verificată compania? Poate fi validat numărul de TVA în platforma VIES pentru companiile care tranzacționează în spațiul european? Evitați să trimiteți bani către persoane sau entități necunoscute, mai ales dacă aveți îndoieli cu privire la credibilitatea lor. Mai mult decât atât, încercați cu ajutorul specialiștilor să păstrați date clare și complete despre clienți, respectiv activitățile și tranzacțiile acestora în relație cu compania dvs.

    Urmăriți mereu cu atenție extrasele bancare, tranzacțiile cu cardul de credit și istoricul plăților online. Orice tranzacție neautorizată sau necunoscută trebuie raportată imediat.

    Fiți atenți la e-mailurile, apelurile sau mesajele text care vă solicită informații personale sau financiare. În cea mai mare parte, acestea sunt înșelătorii. Instituțiile financiare nu vă vor contacta pentru parole, PIN-uri sau numere de cont. Nu răspundeți la asemenea solicitări și raportați-le autorităților.

    Întotdeauna alegeți modalități sigure de plată care vă protejează datele și vă permit escrocheriile. Evitați să trimiteți bani prin canale nesecurizate sau să utilizați platforme necunoscute care ar putea compromite securitatea tranzacțiilor dvs.

    Nu uitați să fiți precauți, să verificați tranzacțiile și să acordați prioritate securității atunci când trimiteți bani în străinătate.

    ***

    La Akcenta, suntem extrem de atenți la aspectele care țin de securitate. Investim permanent în Online Broker – platforma noastră dedicată tranzacționării în monedă străină, astfel ca orice tranzacție pe care o efectuați să fie avantajoasă financiar și, totodată, rapidă și sigură.

    Newsletter
    Piețele financiare se schimbă foarte repede. La Akcenta, noi ținem pasul cu ele
    Akcenta Logo

    Vreau să devin client

    Akcenta Logo
    © 2024 AKCENTA CZ a.s.

    GDPR

    Cookies

    Facebook
    Instagram
    LinkedIn
    Youtube