Știrile dimineții - 6.06.2024

    06.06.2024

    Image

    Evenimente cheie

    România: Potrivit INS, în trimestrul I 2024 comparativ cu trimestrul IV 2023, costul orar al forței de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creștere de 1,85%. Prin comparație cu trimestrul I 2023, costul orar al forței de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creștere de 16,45%.

    Zona euro: Indicele HCOB pentru servicii a scăzut ușor în luna mai, la 53,2 (date finale), însă indicele HCOB compozit PMI final a crescut la 52,2 de la 51.7 în aprilie. Rezultatele din principalele economii europene au fost amestecate. Franța și Italia au înregistrat scăderi ale celor doi indici amintiți, în timp ce în Germania indicele a crescut cu aproximativ 2 puncte, iar în Spania a crescut cu puțin sub 1 punct. Între timp, economia Marii Britanii dă și ea semne de stabilizare, cu date pozitive în ultimele șapte luni, în ciuda scăderii indicelui global PMI pentru servicii, o scădere aliniată la estimările flash anterioare.

    SUA: Indicele ISM Services PMI din SUA a urcat la 53,8 în luna mai 2024, cel mai ridicat nivel din ultimele nouă luni și cu mult peste previziunile de 50,8. Citirea a indicat o revenire a activității din sectorul serviciilor după prima contracție din decembrie 2022. O activitate comercială mai mare, o creștere mai rapidă a comenzilor noi și o încetinire a livrărilor furnizorilor au determinat creșterea, în ciuda deteriorării continue a ocupării forței de muncă. Indexul ISM al comenzilor noi în servicii a crescut la 54,1 puncte în mai 2024, de la 52,2 puncte în aprilie, și peste previziunile de 53,2 puncte. Indicele ISM al ocupării forței de muncă a înregistrat o ușoară îmbunătățire în mai 2024, crescând la 47,1 de la 45,9 în aprilie. Cu toate acestea, se situează sub așteptările pieței de 47,2. Indicele s-a contractat acum pentru a cincea oară în ultimele șase luni.

    Evoluții din piața valutară

    EURUSD: Perechea a câștigat teren miercuri, fiind tranzacționată în apropierea valorii de 1.089 la începutul zilei, în anticiparea deciziei de azi a BCE, dar s-a retras pe finalul zilei la valoarea de 1,087. Mai interesantă însă decât decizia BCE rămâne conferința de presă a președintelui Christine Lagarde care se anticipează că va trasa traiectoria băncii centrale în următoarea jumătate de an. Analiza tehnică relevă faptul că divergența între strategia Fed și cea a BCE ar putea pune presiune pe EUR care ar putea pierde teren în perechea principală în următoarele zile.

    EURRON și USDRON: Euro s-a întărit ieri, până la valoarea de 4,9758, cu +0,0006 și variație procentuală de +0,01%, în timp ce dolarul american a pierdut din nou teren, cursul oficial anunțat fiind de 4,5752 (-0.0005 și -0.01 % față de marți).

    Date și evenimente așteptate

    Zona euro: Ședința de politică monetară a Băncii Centrale Europene (BCE); vânzări cu amănuntul (aprilie);

    Germania: Comenzi industriale (aprilie);

    SUA: Cereri noi săptămânale pentru ajutoare de șomaj (până la 1/6); Comerț exterior (aprilie).

    Newsletter
    Piețele financiare se schimbă foarte repede. La Akcenta, noi ținem pasul cu ele
    Akcenta Logo

    Vreau să devin client

    Akcenta Logo
    © 2024 AKCENTA CZ a.s.

    GDPR

    Cookies

    Facebook
    Instagram
    LinkedIn
    Youtube