România: Rata șomajului a înregistrat o scădere ușoară în decembrie 2024, ajungând la 5,2%, conform datelor INS. Aceasta reprezintă o diminuare cu 0,1 puncte procentuale față de luna noiembrie a aceluiași an. În privința distribuției pe sexe, bărbații au înregistrat o rată a șomajului de 5,4%, cu 0,4 puncte procentuale mai mare decât cea înregistrată în rândul femeilor, care s-a situat la 5,0%. Numărul total al șomerilor cu vârste între 15-74 ani a fost estimat la 428,6 mii persoane în decembrie 2024, marcând o scădere atât față de luna precedentă, când se înregistrau 435,6 mii persoane, cât și față de aceeași perioadă a anului anterior, când erau 458,9 mii șomeri. Rata ridicată a șomajului în rândul tinerilor cu vârste între 15-24 ani, care a atins 25,3% în perioada iulie-septembrie 2024, continuă să reprezinte un semnal de alarmă. Pentru segmentul de vârstă 25-74 ani, rata șomajului a fost estimată la 4,0%, reprezentând 72,7% din numărul total al șomerilor în decembrie 2024.
Germania: Prețurile de import au crescut cu 2,0% față de anul precedent în decembrie 2024, după o creștere de 0,6% în luna anterioară, depășind estimările pieței de 1,9%. Aceasta marchează cea mai mare inflație a prețurilor de import din februarie 2023. Lunar, prețurile de import au crescut cu 0,4%, peste previziunile pieței de 0,3%. Economia germană s-a contractat cu 0,2% față de anul precedent în ultimul trimestru al anului 2024, marcând al șaptelea trimestru consecutiv fără creștere, după o scădere de 0,3% în trimestrul trei.
Polonia: Produsul intern brut a crescut cu 2,9% în 2024, o redresare puternică față de doar 0,1% în 2023 și peste așteptările pieței de 2,8%. Valoarea adăugată brută a economiei naționale a crescut cu 2,1%, îmbunătățindu-se de la 1,2% în anul precedent.
Zona euro: Conform așteptărilor, Banca Centrală Europeană a redus ratele dobânzilor cheie cu 25 de puncte de bază în ianuarie 2025, rata facilității de depozit ajungând la 2,75%, rata de refinanțare la 2,90% și rata de creditare marginală la 3,15%. Aceasta este a cincea reducere de la începutul ciclului de relaxare din iunie 2024. În trimestrul patru din 2024, PIB-ul ajustat sezonier a rămas stabil în zona euro și a crescut cu 0,1% în UE. Pentru întregul an 2024, PIB-ul a crescut cu 0,7% în zona euro și cu 0,8% în UE. Rata șomajului în zona euro a crescut la 6,3% în decembrie 2024, de la minimul revizuit de 6,2% din noiembrie. Numărul șomerilor a crescut cu 96.000 față de luna precedentă, ajungând la 10,830 milioane. Indicatorul sentimentului economic a crescut la 95,2 în ianuarie 2025, de la minimul de patru ani de 93,7 din luna precedentă. Încrederea în industrie s-a îmbunătățit la -12,9, iar în servicii la 6,9. Încrederea consumatorilor a crescut cu 0,3 puncte la -14,2.
SUA: Deflatorul PIB a crescut cu 2,2% trimestrial, atingând un nivel record de 126,219 puncte în trimestrul patru din 2024. Cererile inițiale de șomaj au scăzut cu 16.000, ajungând la 207.000 în perioada încheiată pe 25 ianuarie, sub așteptările pieței de 220.000. Vânzările de locuințe în așteptare au scăzut cu 5% anual în decembrie 2024, cea mai mare scădere din aprilie.
EURUSD: Principala pereche valutară a crescut până spre nivelul de 1,0435 joi, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a redus rata facilității de depozit cu 25 de puncte de bază la 2,75%, iar rata operațiunilor principale de refinanțare la 2,9%, conform așteptărilor. Așa cum se anticipa, euro s-a întărit inițial după anunțul BCE, însă pe finalul sesiunii europene de tranzacționare a început din nou să scadă încheind ziua la 1,0424. În declarațiile care au urmat reuniunii BCE, Ch. Lagarde a susținut că „economia se confruntă în continuare cu vânturi potrivnice, însă creșterea veniturilor reale și atenuarea treptată a efectelor politicii monetare restrictive ar trebui să susțină o redresare a cererii în timp” și a subliniat că „deciziile noastre (nr: ale BCE) privind rata dobânzii se vor baza pe evaluarea perspectivelor inflației în lumina datelor economice și financiare primite, a dinamicii inflației subiacente și a puterii de transmitere a politicii monetare. Nu ne angajăm în prealabil la o anumită traiectorie a ratei dobânzii.” Investitorii rămân în continuare preocupați de potențialele tarife vamale impuse de președintele SUA, D. Trump, care ar putea avea un impact important în nu doar în inflația din SUA, ci și în zona economică europeană care și așa se confruntă cu suficiente probleme în economiile cheie.
EURRON și USDRON: Ziua de joi a adus mișcări nesemnificative în perechile de referință pentru Leu. Astfel, cursul oficial în perechea EURRON s-a stabilit la 4,9761, în creștere cu doar 0,0002 RON. În perechea USDRON creșterea a fost de +0,00006 RON, cu o variație de doar +0,01% față de ziua precentă, până la un curs de 4,7849 RON/USD.
Cehia: evoluția PIB (T4, date preliminare); masa monetară M3 (decembrie);
Germania: vânzările cu amănuntul (decembrie); rata șomajului (decembrie); rata inflației și rata armonizată a inflației (date preliminare, ianuarie);
Zona euro: așteptările consumatorilor privind inflația (decembrie);
SUA: Indicele prețurilor de consum și Indicele de bază al prețurilor de consum (decembrie); PMI Chicago.