Știrile dimineții - 29.05.2024

    29.05.2024

    Image

    Evenimente cheie

    Zona euro: Cel mai recent sondaj BCE indică reducerea așteptărilor consumatorilor din zona euro cu privire la inflație, datele fiind publicate cu doar o săptămână înainte de ședința de politică monetară a lunii iunie când este așteptat ca BCE să înceapă reducerea ratelor. Așteptările privind inflația în următoarele 12 luni au scăzut la 2,9%, de la 3,0% luna precedentă, atingând cel mai scăzut nivel din septembrie 2021. Între timp, așteptările pentru inflația pe trei ani au scăzut la 2,4% de la 2,5%, încă mult peste ținta de 2% a BCE. Așteptările privind veniturile au rămas neschimbate, în timp ce consumatorii au fost, de asemenea, mai puțin pesimiști cu privire la creștere, preconizând o contracție de 0,8% în următorul an, față de o scădere de 1,1% înregistrată cu o lună înainte.

    Germania: Prețurile angro din Germania au scăzut cu 1,8% în aprilie 2024, de la o scădere revizuită de 2,6% în luna precedentă, la o scădere anuală de 1,8%, în aprilie 2024. Aceasta a fost a douăsprezecea lună consecutivă de scădere a prețurilor de producție, dar cea mai mică scădere din august 2023. Pe o bază lunară, prețurile cu ridicata au crescut cu 0,4% în aprilie, după o creștere de 0,2% în luna precedentă.

    Austria: Sectorul manufacturier austriac s-a apropiat de stabilizare în luna mai, producția scăzând în cel mai slab ritm din ultimii aproape doi ani, conform celor mai recente date PMI®. Comenzile noi au scăzut de asemenea, mai încet, impactul fiind vizibil în încetinirea ritmului de reducere a locurilor de muncă. Indicele UniCredit Bank Austria Manufacturing Purchasing Managers' Index™ (PMI®) ajustat sezonier - un indicator de performanță cu o singură cifră calculat pe baza măsurătorilor privind comenzile noi, producția, ocuparea forței de muncă, termenele de livrare ale furnizorilor și stocurile de achiziții - a crescut brusc de la 43,5 în aprilie la 46,3 în mai. Este cel mai ridicat nivel înregistrat în ultimele 15 luni și reprezintă o îmbunătățire considerabilă față de nivelul minim al ultimelor 39 de luni (38,8 înregistrat în iulie 2023).

    SUA: Indicele încrederii consumatorilor publicat de Conference Board a crescut la 102,0 în mai, de la 97,5 în aprilie, cu o revizuire în creștere, în sens opus așteptărilor pieței care vedeau indexul în scădere până la 95,9, de la 97,0 (valoarea lunii anterioare). Deși indicele CB a depășit indicele de încredere al Universității din Michigan el indică un nivel de încredere care se păstrează în intervalul relativ îngust din ultimii doi ani. În așteptarea datelor cheie din săptămâna curentă, preocupările generale ale pieței legate de faptul că inflația încăpățânată va menține ratele dobânzilor la un nivel ridicat pentru mai mult timp sau chiar va stimula creșteri suplimentare pe termen scurt sunt frecvent prezente în rândul analiștilor.

    Evoluții din piața valutară

    EURUSD: EUR scade pe măsură ce bancherii europeni își anunță sprijinul pentru scăderea ratelor cheie la ședința din 6 iunie. Cele mai recente declarații sunt ale șefului băncii centrale austriece și membru al BCE, Robert Holzmann. Holzmann și-a declarat deschis susținerea reducerii ratei dobânzii săptămâna viitoare, arătându-și și rezerva pentru eventuale reduceri viitoare. Moneda europeană a mai pierdut din avansul ultimei perioade, însă perechea se tranzacționează acum la 1,084 (cu aproximativ 0,15% sub maximele zilnice), dar cu o creștere lunară de circa 0,2% pe zi. Dolarul ar putea să își continue ritmul de creștere și pe fondul declarațiilor recente ale președintelui Reserve Bank of Minneapolis, Neel Kashkari, care a reiterat că Fed ar trebui să aștepte progrese semnificative în ceea ce privește inflația înainte de a reduce ratele dobânzilor.

    EURRON și USDRON: Ambele perechi au fost influențate de datele de ieri și au preluat din slăbirea perechii principale. Cursul oficial al BNR era de 4.9759 Lei/Euro (-0.0008 și scădere de 0.02 % față de ziua anterioară), în timp ce pentru USD cursul oficial era tot în scădere, la 4,577 Lei/Dolar cu -0.0075 (-0.16 %) față de ziua anterioară.

    Date și evenimente așteptate

    Germania: Indicele încrederii consumatorilor GfK; Rata inflației (evoluție lunară și anuală, luna mai); Rata armonizată a inflației (evoluție lunară și anuală, date preliminare, luna mai);

    SUA: discursurile bancherilor Fed (Williams)

    Newsletter
    Piețele financiare se schimbă foarte repede. La Akcenta, noi ținem pasul cu ele
    Akcenta Logo

    Vreau să devin client

    Akcenta Logo
    © 2024 AKCENTA CZ a.s.

    GDPR

    Cookies

    Facebook
    Instagram
    LinkedIn
    Youtube