Zona euro: Eurostat a publicat datele anuale finale privind inflația și prețurile de consum pentru luna februarie 2025. Astfel, rata inflației în zona euro a scăzut la 2,30% în februarie, de la 2,50% în ianuarie 2025, indicele prețurilor de consum (CPI) în zona euro a crescut la 127,26 puncte în februarie, față de 126,72 puncte în ianuarie 2025, iar prețurile de consum de bază în zona euro au crescut cu 2,60% în februarie 2025, comparativ cu aceeași lună a anului precedent.
SUA: Așa cum era anticipat, Rezerva Federală a SUA a menținut ratele dobânzilor cheie în intervalul 4,25% - 4,5%, cu o proiecție prudentă de maxim două reduceri de rate pe parcursul acestui an. În conferința de presă care a urmat reuniunii de politică monetară, guvernatorii Fed au subliniat că inflația rămâne ușor ridicată, dar că activitatea economică a continuat să se extindă în acestr an, în timp ce piața muncii s-a menținut puternică, rata de șomaj fiind relativ scăzută. Cu toate acestea, „incertitudinea privind evoluția economică a crescut, iar riscurile asociate ambelor obiective sunt atent monitorizate”, au precizat oficialii Fed, completând că „în privința ajustărilor viitoare, deciziile vor fi luate în funcție de datele economice și de echilibrul riscurilor. De asemenea, Comitetul va continua reducerea deținerilor de titluri de stat și titluri garantate ipotecar. Începând din aprilie, ritmul scăderii acestor dețineri va fi încetinit prin reducerea plafonului lunar pentru răscumpărarea titlurilor de trezorerie de la 25 de miliarde de dolari la 5 miliarde, în timp ce plafonul lunar pentru datoriile agențiilor și titlurile ipotecare va rămâne la 35 de miliarde.” În ce privește proiecțiile economice, raportul FOMC din martie 2025 indică o încetinire a creșterii economice, prognoza fiind ajustată la 1,7% pentru PIB în 2025 și o rată a șomajului estimată la 4,4%. Inflația PCE este proiectată să ajungă la 2,7% anul acesta, iar rata fondurilor federale să scadă la 3,9% până la sfârșitul anului. Tot ieri, raportul EIA privind stocurile de țiței din SUA a indicat o creștere cu 1,745 mil. de barili în săptămâna încheiată pe 14 martie 2025, depășind așteptările pieței, care indicau o creștere de 1,1 mil. de barili.
EURUSD: Reuniunea de politică monetară a Fed a adus o volatilitate temporară în perechea principală care a crescut ușor peste pragul de 1,09 USD/EUR, prag la care a început și ziua curentă de tranzacționare. Proiecțiile economice ale Fed au confirmat așteptările analiștilor care își îndreaptă acum atenția către declarațiile oficialilor BCE, în special cele ale lui Ch. Lagarde, cu impact mai scăzut însă în evoluția perechii USD/EUR.
EURRON și USDRON: Evoluțiile din piața globală de ieri au dus perechea RON/EUR la cursul oficial de 4,9769 Euro, cu -0,0005 mai puțin decât în ziua anterioară și variație zilnică de -0,01%. În contrast, dolarul american a mai recuperat din pierderile anterioare, până la un curs oficial de 4,5658 RON/USD, în creștere cu +0,0142 RON și variație procentuală zilnică de +0,31%.
România: cifra de afaceri din industrie (ianuarie); comenzi industriale (ianuarie); lucrările de construcții (ianuarie);
Germania: Prețurile producătorilor industriali (februarie);
Polonia: Salariile din sectorul privat (februarie); creșterea ocupării forței de muncă (februarie); producția industrială (februarie); prețurile producătorilor industriali (februarie);
SUA: Cereri noi de șomaj (până la 15 martie); indicele activității manufacturiere din zona Philadelphia (martie); vânzările de locuințe existente (februarie); indicele CB al evoluției economiei americane (februarie).