România: Deficitul balanâei comerciale este în creștere, în condițiile în care, în luna iulie 2024, exporturile FOB au însumat 8317,7 milioane euro, iar importurile CIF au însumat 11266,9 milioane euro, rezultând un deficit de 2949,2 milioane euro, informează INS. Faţă de luna iulie 2023, exporturile din luna iulie 2024 au crescut cu 8,6%, iar importurile au crescut cu 13,4%. În primele șapte luni ale anului curent, exporturile FOB au însumat 54585,9 milioane euro, iar importurile CIF au însumat 72625,3 milioane euro. ▪ În perioada 1.I-31.VII 2024, exporturile au scăzut cu 0,9%, iar importurile au crescut cu 2,7%, comparativ cu perioada 1.I-31.VII 2023, rezultând astfel un deficit al balanţei comerciale (FOB/CIF) de 18039,4 milioane euro, mai mare cu 2435,0 milioane euro (+15,6%) decât cel înregistrat în perioada similară din 2023.
Zona euro: Indicatorul încrederii investitorilor - Sentix este în scădere în septembrie cu 5,3 puncte până la -48 de puncte, pe fondul recesiunii economiei Germaniei. Așteptările investitorilor sunt și ele în scădere, iar indicele general al zonei euro a preluat din temerile investitorilor scăzând și el cu -1,5 puncte. Investitorii sunt mai puțin pesimiști în ce privește evoluția economică globală.
EURUSD: În așteptarea ședinței de politică monetară a BCE, când analiștii preconizează o nouă scădere a ratelor dobânzilor cheie, perechea EURUSD își continuă declinul. Luni, Euro a pierdut 0,44%, în timp ce dolarul american a reușit să se întărească până spre nivelul de 1,105. Volatilitatea este cuvântul cheie al săptămânii, astăzi urmând să fie publicate noi date privind inflația din Germania.